Page 1 of 1

MADR va crea un fond de microcreditare pentru micii fermieri

PostPosted: Wed Mar 26, 2014 9:43 am
Author: Emeric
MADR va crea un fond de microcreditare pentru micii fermieri


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va înfiinţa un fond de microcreditare pentru ca fermierii mici să poată accesa credite în condiţii mult mai avantajoase decât până acum.

Potrivit declaraţiei ministrului agriculturii, Daniel Constantin, două bănci s-au calificat pentru administrarea fondurilor.
„Avem o ordonanţă prin care creăm un fond de creditare pentru micii fermieri. Vreau să vă spun că licitaţia pentru această ordonanţă este în faza finală, s-au calificat două bănci. Aceste două bănci vor administra anumite fonduri pe care Ministerul agriculturii le pune la dispoziţie în condiţiile care au fost licitate şi anume: perioadă de graţie de trei ani, durata creditului nu mai este de şase ani este de zece ani iar dobânda este stabilită prin negociere directă cu ministerul în condiţii mult mai avantajoase decât până acum”, a declarat Daniel Constantin, prezent la AgroZoone.

Şeful MADR a precizat că acesta va fi un fond de microcreditare pentru fermierii mici şi care nu au posibilitatea să obţină sau să garanteze un credit în mod direct. sursa: Agerpres


Sursa:

http://agroinfo.ro/economic/finantare/m ... i-fermieri